Povesti cu Dior si universul din jur

Pentru un scurt aller-retour de 24 h, am ajuns la Paris, in timpul Fashion week, cu probleme profesionale. Cam intotdeauna cand e posibil incerc sa fac ceva si pentru mine, oricat de scurt ar fi momentul in care am acest ragaz.

De aceasta dat, pe lista a fost expozitia casei Dior de la Muzeul de Arte Decorative. Probabil ca timingul nu a fost bine calculat (pierdusem din vedere Fashion weekul) si nu prea a fost in masura sa ma linisteasca : ma temeam ca va fi mai degraba un timp de frivolitate decat o experienta apropiata de cea a expozitiilor de arta. Biletul online (si va recomand sa faceti asta de cate ori vreti sa vedeti o expozitie intr-un oras precum Parisul) mi-a permis sa trec repede pe langa coada de vreo 200 de metri de wannabe ai modei cu posete Chanel inchiriate si amici cu tunsori de hipster.

In grupul celor care au bypassat coada eram, in schimb, alaturi de tot felul de doamne pariziene de 60-70 de ani cu tinute vintage amintind de colectiile YSL din anii 80 si dand impresia (vizuala, nu olfactiva) ca poarta parfumuri vechi precum Arpège… Un pic mai departe un grup de 3 tinere doamne de 30-40 de ani imbracate in Valentino, Chanel si … Dior, vorbind franceza cu accent strain, pareau sotii de magnati rusi sau ucrainieni. Aproape ca m-am simtit neadaptata cu aerul meu office-sport (ca sa pot merge mult pe jos) J

Si-apoi, desi era cald si inghesuiala, m-am pierdut in universul Dior.


Am uitat total de ideea de plasare de produs, de presiunea la consumerism la care suntem supusi aproape constant pentru ca expozitia este aproape o adevarata incursiune in arte decorative in care regulile jocului sunt dictate de structura arhitecturala, de vastele surse de inspiratie, de procesualitatea creatiei (cum transformi dragostea pentru flori intr-o rochie, spre exemplu, sau sculpturile africane intr-o palarie). Rochiile de la Dior aproape ca nu sunt despre moda : oricare dintre ele, fie create de dl Dior insusi, fie de Yves Saint Laurent, Marc Rohan, Gianfranco Ferre, Galliano, Raf Simons sau, chiar, Maria Grazia Chiuri pot fi purtate si astazi cu acelasi succes. Creatiile din expozitie sunt despre imaginatie, artizanat, savoir-faire si poate chiar genialitate. Este atata minutiozitate, detaliu, constructie incat le poti admira cu acelasi extaz precum un muzeu de Frank O Gehry sau o sculptura de Giacometti. Si dintre toti, in afara de dl Dior, am avut inca o data senzatia clara ca John Galliano este genial. Nenumarate creatii ale lui erau recogniscibile de la departare, chiar si atunci cand, la rochia vecina, iti venea sa eziti intre Rohan si Ferre, spre exemplu.

Scriam despre consumerism : senzatia la finalul expozitiei a fost exact opusul pulsiunii de a cumpara haine multe, «la moda ». Am ramas mai degraba cu ideea ca vestmantul poate fi ceva peren si desavarsit. Sa nu uitam ca ne aflam in salile Muzeului de Arte Decorative (la care ma voi intoarce) si unde din loc in loc sunt tablouri cu interioare si vestminte ale epocilor trecute.

Si-acum sa va povestesc si ceva ca un insight din atmosfera casei Dior in jurul Mariei Grazia Chiuri care nu cred ca va rezista o mie de ani la conducerea casei, desi initial o asteptam cu mult interes.

La o masa stateau doua couturières ale casei Dior : una mai tanara si mai zambitoare si una mai experimentata si cu un aer ceva mai snob. Doamna mai tanara se facea ca lucreaza o broderie (era rolul ei) in timp cea de-a doua, oarecum revoltata ca trebuie sa petreaca timp in expozitie in loc sa isi faca meseria, nu poza mai deloc. Figura ei imi aminteste de filmul de la sosirea Mariei Grazia Chiuri despre femeile couturières la Dior. Cineva intreaba :
      -Faceti broderia rochiei din spatele dvs ? (o broderie foarte fina,argintie, lucrata pe un fel de voal nude)
In timp ce tanara zambeste timid dand sa inteleaga ca da, doamna experimentata spune ferm:
-          - Oh, nu, doar ne prefacem
Tanara zambeste jenata de atata franchete.
Persoana intreaba :
-          - Cred ca va ia mult timp in realitate sa faceti un exemplar din acesta.
Doamna couturière laconica:
-          - Da, un timp monumental.
Persoana incearca din nou :
-          - E o rochie din ultima colectie ?
Doamna experimentata raspunde iarasi la fel de aferat :
-          - Da, este o rochie din colectia doamnei Chiuri. Dar nu e intru totul modelul ei. A preluat un model al dlui Dior si a schimbat un pic, nu stiu, a adaugat niste pliseuri. Vedeti dvs, monsieur Dior nu se demodeaza niciodata…

Cred ca se intelege usor care este viziunea angajatilor vechi asupra autenticitatii si originalitatii Mariei Grazia Chiuri. Doua sali mai incolo, printre alte rochii, se afla si rochia dlui Dior cu aceeasi culoare nude a tulle-ului, aceeasi broderie fina argintie si doar pliseurile din poveste absente. N-a spus nimeni ca e usor sa intri in Pantheon…



Comentarii