Girls can do anything

Asta scrie cu majuscule pe unul dintre tricourile mele (exact ca cel din imagine). Il port din cand in cand la staff, in vreo saptamana in care sunt prea obosita ca sa stiu pentru ce ma bat. GIRLS CAN DO ANYTHING, nu am nicio indoiala, pentru ca am auzit-o de la parintii mei si am auzit-o de mai multe ori si de la mentorii mei, niste domni care au stiut sa imi respecte viata personala si sa imi cladeasca incet increderea in mine, chirurgicala, stiintifica, umana.  Am vazut-o din cand in cand in privirea sotului meu cand trece uneori prin sala in care lucrez si constata ca mi-a iesit operatia aceea grea la care ma gandeam inca din seara dinainte.

Pe de alta parte, nu cred ca toate fetele o stiu. Ieri cand veneam cu trenul la Paris pentru chirurgia hepato-bilio-pancreatica, am stat langa doi tineri studenti, un el si o ea, aflati in fata unui laptop la care faceau o traducere in engleza.
"- companies in charge with public transport, spune ea timida
- nu, cum?, se spune public transit deci sunt companies of public transit, spune el convingator.
Mai tarziu:
- acum trebuie sa traducem "firma a subestimat", spune el
- ah, asta o stiu: underestimate, de asta sunt sigura, zice ea
- haha, cum underestimate, vrei sa zici understate..., o ironizeaza el
- da, poate, understate, admite fata vizibil destabilizata."

Situatia asta o vad in culori mai discrete zilnic la staff. Mii de fete, devenite femei, care nu stiu ca stiu si ca pot face orice. Mii de fete carora li se explica de catre o voce masculina plina de siguranta ca realitatea e alta. Si in conditiile in care ele o accepta tacut nici nu mai conteaza ca ele ar fi avut dreptate.

Nu sunt o victima, nu prea am nimic de spus la #metoo, am priceput repede ca daca tii capul sus si ripostezi la prima tentativa de apropiere nu prea indrazneste nimeni sa te "ciupeasca de fundulet". N-am nicio problema cu domnii, nu prea am lucruri pe care sa li le reprosez la niciun nivel. Iar cei care m-au incarcat vreodata cu energia lor negativa, au ramas in urma ignorati, uitati, necunoscuti. La polul opus, cei care mi-au daruit fie si doar o fraza din care am putut sa invat sau cu care mi-am recastigat echilibrul au un loc intr-un colt al memoriei. Incerc sa nu ma incarc cu balast.

Dar ... sunt timida, mi-e teama sa nu gresesc, sunt foarte exigenta cu mine. Nu sunt spontana si mi-a trebuit timp pana sa invat cum sa intorc frazele de mansplaining, voluntare sau nu, formulate in public, cum sa ma impun fara tuse grosiere, cum sa am un stil autoritar fara niciun fel de exces si fara sa renunt la umanitate, apropiere, informal. Si mi-a mai trebuit o carte groasa, scrisa de Sheryl Sandberg, Lean In.

Doamnelor nu le trebuie denunturi pe net, hashtaguri lipsite de eleganta precum #balancetonporc, doamnelor le trebuie curaj, incredere in sine, constiinta ca pot face orice. Intamplator, acum au gasit acest curaj intr-o miscare publica dar la sfarsitul lunii vor fi din nou doar ele, poate intr-o sala plina cu barbati. Prefer de departe campania #heforshe pentru ca, fete si baieti, femei si barbati, suntem in acelasi joc si, pana la urma, daca stim sa ne vorbim, avem interese comune.

Din ziua in care am citit in Lean in despre "fetele care nu se aseaza la masa", ma asez intotdeauna la masa de negocieri. Am invatat sa folosesc umorul, ironia, tonul neutru, interogatia si alte multe arme ca sa imi sustin punctul de vedere dar tot ma mai ia prin surprindere cate un atac neanticipat.

Exista o singura strategie castigatoare si doua chei: increderea in sine si autoperfectionarea. Iar daca la asta s-ar inventa si solidaritatea feminina in locul geloziei, competitiilor futile si a barfei de birou, am putea fi siguri ca in cinci ani n-ar mai fi nevoie de nimic altceva. Girls can do anything.


Comentarii

Trimiteți un comentariu